Era 10 fără, azi de dimineață. Un 19, sau un 2, nu sunt sigură, aglomerat până la refuz cu fețe gri. Și cu o Iudita prea prinsă în propriile gânduri pentru a mai fi atentă la controlori, bătrâni plictisiți de viață și gagicuțe de cartier cu stratul de tencuială de 2 degete pe față, și platforme pe timp de iarnă. Dar, la un moment dat, am auzit eu ceva de genul ”O bonă care mi-e amantă şi mă înşeală şi care vrea la sală ,suntem cu toţii o comunitate de vise sfărâmate în mii de rate de vise sfărâmate în mii de rate…”
La radio, vreau să ajung la radio, s-audă o țară-ntreagă cine-s eu… cu-adevăraaaaaat…
Vă mai amintiți videoclipul? E cu tipul din reclama de la vodafone 
) În fine, nu asta e ideea.
Ideea e că, în timp ce purtam tricoul lui albastru, cu vreo 8 numere mai mare decât mine, mi-am dat seama că asta fac, spre asta mă îndrept, și asta îmi doresc.
Mă seacă. Nu într-un sens negativ, doar că… nu știu. Parcă nu mai sunt Iudita cea de, hai să zicem, acum un an. Sau parcă există 2 chestii în mine. Iudita a lui M., și Iudita în general. Iudita a lui M., care, azi pe la ora 12, stătea și privea la un bulevard aglomerat, pe care e imposibil să nu treacă cel puțin 2 ambulanțe și 2 mașini de poliție/zi, în zona Kaufland nord, dintr-o cameră înghesuită cu vedere pe casa scării. Camera lui. În care Iudita a lui M. se simțea bine. Și îi mirosea tricoul albastru cu o mină de pisică abia trezită din somn. Îl tachinase toată ziua în legătură cu mirosul parfumului său. Și se simțea al dracului de bine. Deși somnoroasă, deși obosită, mă simțeam bine. Ciudat. E liniștit la el. Iar eu urăsc liniștea. Mă bagă în boală. Eu sunt Iudita dependentă de Centru, cu agitația și viața lui boemă. Mă doare capul de la viața de cartier. Mă doare capul de la ideea de București.
Mai demult, parcă nu înțelgeam Vama Veche așa cum o fac acum. Sau, cel puțin, nu La Radio. Mi se părea gri. Un gri cu care nu mă simțeam bine. Și sec.
Dar, Iudita a lui M. stătea în tricoul său albastru, sprijinită de calorifer, și se simțea de parcă ”La Radio” ar fi fost făcută special pentru ea. Și, în camera aia mică, era fericită. În cartier, undeva unde, dacă cobori primul etaj găsești o serie de prăvălii micuțe și îngrămădite, genul acela disponibile pentru rezervele de pâine cel târziu la 10 noaptea. Cu miros de ambalaje stătute. Și mă simțeam bine cu ideea. Mă simțeam bine și cu lumina care părea să ducă o luptă crâncenă ca să ajungă până la peretele opus ferestrelor. Și cu starea de somnolență. Și mă iubeam pe mine, așa, cu picioarele goale, într-un tricou albastru.
Maşina de spălat n-o să mă facă mai curat
Nici expresorul n-o sa-mi ghicească viitorul
Numele meu nu vreau sa-l văd pe card
Iar fericirea nu se cumpără în rate
Vreau să ajung pe film, într-un fundal sepia morocănos, cântând chestia asta… Ca în videoclip
Maybe we are a song written by Vama Veche. And maybe it´s you the one who makes me want to reach the radio station 
) and maybe that really is a ”crazy little thing called love”. I guess it is …
P.S: este vorba de Crazy little thing called love din Californication, nu de la Queen ) Și, app, astăzi este ziua Queen la Europa FM
Gri, Gri, Gri :-S … Jesus, Help me…
