Aveam nevoie de ceva care să me izoleze de mine. Aşa că am ieşit din casă cu permisul de bibliotecă în buzunar, şi am parcurs scurta distanţă dintre apartamentul bunicii şi sediul bibliotecii judeţene. Căutam Gargui. Sinceră să fiu, eram mai mult în căutare de ceva hardcore… Aşa că, atunci când blonda de la calculator, care are tatuat pe braţ un “69″, mi-a spus că nu au aşa ceva în bibliotecă, m-am gândit să-mi iau ceva de John Saul, dar am renunţat la idee. Nu cred că a fi urmărită de imagini preluate din cărţi horor m-ar ajuta prea mult. Aşa că m-am plimbat printre rafturi şi m-am gândit că aş încerca să citesc “The Moon and Sixpence” (Luna şi doi bani jumate) a lui Somerset Maugham, pentru că tot mă interesa de mai mult timp, şi îl avem şi în lista pentru şcoală. Dar m-am răzgândit, şi mi-am dat seama că m-ar tenta mai mult Hemingway, pe care tot zic că-l citesc de 1000 de ani.
Mi-am luat “Bătrânul şi Marea”, “Pentru cine bat clopotele”, şi încă o carte, de John Fowles, “Magicianul”.
Şi m-am închis în mine, şi am stat cu prima dintre aceste cărţi în braţe toată ziua. M-am pierdut într-o lume a pescarilor care îşi tăiesc viaţa într-un univers mic dar mult mai plin de însemnătate decât al nostru. Şi m-am simţit atât de aiurea cănd am ieşit afară, după ce am terminat cartea… Parcă mă aşteptam şă pun piciorul pe scoică zdrobită şi sticlă vulcanică fărâmiţată. În nici un caz pe pavaj. Mi-am dat seama cât de mică e lumea noastră pe lângă lumea acelor oameni “simpli”, care îşi menţin traiul dintr-o activitate la fel de imprevizibilă ca şi Marea, pe care îşi petrec mare parte din viaţă. Nu ştiu, într-un fel, mi-a insuflat un anume respect pentru meserie, sau, mai mult, pentru stilul de viaţă în sine.
“Bătrânul şi Marea” este genul de carte care povesteşte toată viaţa unui om prin acţiunile cu caracter ciclic pe care le întrepătrunde pe o perioadă scurtă de timp. Cum e Doamna Dalloway, a Virginiei Woolf. Viaţa unei femei într-o singură zi. Viaţa “Bătrânului” la capătul celor 84 de zile lipsite de noroc. Căutarea, forţa psihicului pus în situaţii extreme, nevoia de companie, şi alte sentimente caracteristice fiinţei umane. Baseballul. Legătură strânsă dintre “Bătrân” şi ucenicul său, care este, înainte de toate, de natură emoţională. Apoi, o dependenţă reciprocă. Un respect venit din ambele părţi. Pentru că, acestui bătrân marinar, care visează lei jucându-se ca nişte pisici languroase la margine de savană (reminescenţe ale aventurilor de pe vremea când se afla încă în floarea vârstei), Manolin, tânărul său ucenic, este tot ce i-a rămas. Pe pereţii cabanei lui făcute din trunchiuri de palmieri se află câteva icoane. Urme ale prezenţei şterse a soţiei lui. Pe patul său se află ziare, iar perna lui e perechea de pantaloni rulată, pe care şi-o aşează pe pat la sfârşitul unei zile de muncă.
De asemenea, m-a uimit respectul pe care “Bătrânul” îl dezvoltă pentru prada sa. Peştele care a reprezentat captura lui memorabilă. 600 de kilograme, sau chiar mai mult. Dobândeşte respect pentru el. Pentru demnitatea lui, pentru temperamentul lui, şi pentru ambiţia de a nu se da bătut. Ajunge să îl privească ca pe un frate, ceva demn de urmat, şi acumulează regrete pe tot parcursul vânătorii. Îi pare rău când îşi dă seama ce exemplar frumos a omorât, şi nu numai. Îşi regretă lipsa de chibzuinţă. Este acel respect pe care numai un pescar îl poate simţi după ce prinde prada vieţii lui. Şi îl simţi şi tu citind acele rânduri…
Nu m-am apucat încă de “Pentru cine bat clopotele”, dar mor de nerăbdare …
P.S., în timp ce citeam “Bătrânul şi Marea”, parcă vedeam videoclipul de la “Islander” derunlându-se. Iar versurile şi melancolia liniei melodice nici că se puteau potrivi mai bine.
