Tancuri pe StradaVictoriei (I)

Începuse deja, de câteva zile, sa picure cu sânge pe pavelele de culoarea muștarului, bătute în pământul de pe Strada Victoriei. Cu mult timp în urmă fuseseră de un galben supărător la ochi. Dar pașii, praful și intemperiile își impregnasera urmele în piatra poroasă, acum mult mai plăcută vederii. Un fel de galben murdar. Culoarea boabelor coapte de muștar.

Și pavelele albe avuseseră de suferit. Culoarea lor inițială, luminoasă și agresivă, se metamorfozase într-un gri-albastrui bolnavicios. Ca niște pleoape moarte. Pergamentos. Ca o rochie de mireasă la mâna a doua, așteptând ani de-a rândul în vitrina unui magazin demodat pentru a fi, în cele din urmă, purtată de o mireasă săracă și veștejită.

Peste acestea se așternuseră, într-un stacojiu uscat, cam ca rujul de buze al bunicii, stropi micuți si asimetrici de sânge. Acolo unde se întâlneau cu rețeaua de crăpături din pavaj, formau fluvii miniaturale, cu unduiri frânte.

Începuse deja, de câteva zile, să picure cu vieți pe pavelele de pe Victoriei, iar noi ne prefăceam ca nu vedem. Așa trec oamenii printr-un război. Nu știu, nu văd, nu aud. Ignoranța nu costă, dar protejează. Așa că toți  ne înghesuiam să primim de nu-conta-unde, și nu-conta-cum, câte un pumn plin cu boabe de ignoranță. Am fi plonjat în ignoranță, dar nu aveam de unde plăti prețul ei.

Un pumn era tot ce ne permiteam. Așa că ignoram. Prezența ciorilor și a corbilor ce se adunau claie peste grămadă, înghesuindu-se pentru a prinde măcar o fărâmă de cadavru putred. Ignoram. Șobolanii ce se repezeau din canale si subsoluri pentru a profita de resturile lăsate în urma necrofagilor cerurilor. Dinții lor se afundau în intestine si cartilaje ca fierul încins în unt. Se deschisese cantina săracilor. Mană cerească pentru proscrișii lumii animale.

Începuse deja, de câteva zile, să picure cu soldați unsuroși și transpirați, coborâți din camioane cu prelate de camuflaj încinse, pe pavelele de pe Strada Victoriei,. Puștile le erau încărcate, iar toată acea energie distructivă ce se revărsa asupra soldaților într-un război își găsea supapă în moarte, jaf și viol. Proprietarii, bogătașii, parveniții și bisericile încercau să-și trimită toate avuțiile, în timp util, departe, peste linia orizontului. Săracii dădeau în plasament Bisericii comorile familiei, transmise din generație în generație, iar Biserica le dădea mai departe. (furt) Dar din (furt) dar se face Raiul.

Iar atunci când tropăiala sincronizată a unui întreg regiment trimitea reverberații prin pavaj, puteai fi sigur că magazinele aveau să rămână fără marfă, Cărțile Sfinte aveau să ajungă combustibil pentru foc, proprietarii și proprietăresele, matroanele, parveniții și parvenitele, preoții și preotesele, sau pur și simplu oameni fără nume și ocupație, aflați în bătaia puștii, aveau să-și piardă viața ca niște baloane de săpun, reducându-și ultimele irizări violacee într-o singură suflare. Și era plin de baloane de săpun în Ascunzești, atunci când picura cu furie soldățească pe Strada Victoriei.

Fetele și femeile erau învățate să se ascundă în căpițe de fân atunci când treceau soldații în marșarier pe bulevardul principal, dacă nu doreau să-și găsească moartea într-un mod rușinos. Și, atunci când picura cu furie soldățească pe Strada Victoriei, puteai fi sigur că orice urmă de vietate feminină, de la 6 la 60 de ani, avea să fie deflorată, regulată și sugrumată. Copile își părăseau existența sumară într-un mod atât de violent, grețos și regretabil, încât te întrebai ce greșeală a comis Providența atunci când le-a adus aici. Și noi continuam să ignorăm.

Desigur, anumite fete dintre cele mai coapte aleseseră calea ușoară celei corecte. Erau acelea al căror instinct de supraviețuire le împinsese către tabăra soldaților înfierbântați, pentru a fi în centrul unor practici sexuale dubioase, să îndeplinească fantezii degradante, să devină manechinul de ceară inert, între ale cărui coapse își găsea eliberarea un întreg regiment, în schimbul unei idei precare de siguranță. Să-și scoată dinții, să se lovească cu capul de burtă, să ia sculament. Era Asta sau moarte. Asta, sau trupurile lor frumoase perforate de gloanțe. Asta sau deveneau și ele niște ilustre necunoscute în grămada de trupuri reci stivuite pe la colțuri de stradă.

Târfe la inamici.

Începuse deja, de câteva zile, să picure cu sânge pe pavelele de pe Strada Victoriei.

Dar acum turna.

De parcă urciorul nesecat de sânge se vărsase peste bulevardul principal din Ascunzești. Turna cu picături de sânge de parcă Providența plictisită s-ar fi decis că norii ar arăta mai bine stacojii.